25.04.2008.
În ziua nunţii, o femeie îşi poate pune în practică toate visele ei nemărturisite până atunci, vise existente în stare latentă, având ca baza de pornire dorinţa oricărei fetiţe de a fi o dată "prinţesă".
De aceea nu este de mirare că o femeie nonconformistă pe care ne-am obişnuit să o vedem în jeans şi bluze lejere, poate apărea la propria nuntă ca o mireasă adevarată, cu o coafură spectaculoasă şi un machiaj laborios, anexate unei rochii ample cu nelipsită crinolină; tot această femeie va fi neaşteptat de preocupată de amănuntele picante ale ţinutei sale: jarteluţa, obiectul împrumutat, pantoful iscălit de prietene, parfumul "potrivit", buchetul de flori, etc.
Această atenţie faţa de toate detaliile este binevenită deoarece magia unei apariţii fascinante ţine de detalii.
Pregătirea miresei se face din timp; se caută un model pentru rochieInfomariaj.ro
, se agreează acest model şi se fac toate demersurile pentru a găsi designerul potrivit. O dată rochia aleasă, se caută "accesoriile": pantofii, bijuteriile, coafura şi machiajul.
Cu o lună înainte de nuntă se face un tratament cosmetic, de curăţare şi hidratare în profunzime. Cosmeticiana va decide care sunt etapele ce vor trebui parcurse şi tot ea va stabili ultimele detalii ale programării pentru pensat şi epilare.
Machiajul pentru nuntă ar fi indicat să fie realizat de un specialist. Nu este momentul pentru experimente personale, fiind o zi atât de importantă în care se vor face mii de fotografii pe lângă filmările standard. Pentru mai multă siguranţă, se poate efectua înainte şi o probă de machiaj, pentru a stabili tipul de machiaj dorit.
Etapele unui machiaj de mireasă:
pregătirea tenului; aplicarea unui fond de ten fluid, cu putere crescută de acoperire şi textură foarte fină. Acest fond de ten trebuie ales exact în nuanţa pielii şi se va aplica pe gât şi umeri doar dacă permite croiala rochieInfomariaj.ro
i; se va folosi fardul corector pe zona cearcănelor, pe podul nasului, sub buza inferioară şi pe micile imperfecţiuni ale tenului, dacă acestea există; baza de machiaj se fixează cu pudră pulbere microfină, prin masare usoară pentru o mai bună rezistenţă; machiajul ochilor în nuanţe medii şi deschise, în special bejuri sau asortate cu rochia dacă aceasta are accente de culoare (auriu, argintiu, roz, bleo, lila, vernil). Machiajul ideal prezintă tonuri în degrade pe pleoape; se va încerca evidenţierea irisului şi a privirii; sprâncenele se vor accentua cu un fard în culoarea părului; pentru obraji se alege un fard blush într-o nuanţă fină de roz; cu acest fard se perie uşor şi arcadele pentru împrospătarea privirii; pe pomeţi, deasupra fardului de obraz, se poate aplica o pudră lucioasă sau un fard sclipitor tip glitter foarte, foarte fin. Acest glitter poate fi prezent şi pe pleoape, păr sau pielea corpului; genele se vor farda cu un mascara de lungire şi separare a genelor; pentru buze se pot folosi gloss-uri sau rujuri în nuanţe calde de roz, bej, trandafiriu. De evitat:
pielea prea bronzată poate să fie apreciată acum, însă peste câteva sezoane pot să apară regrete, privind fotografiile de nuntă. Deci se va alege o cale de mijloc, optând pentru un bronz cuminte, sănătos; dacă pielea nu este bronzată, asta e, nu se va experimenta acum un produs bronzant. Pot aparea pete pe piele, se poate pata şi rochia; nu se va încărca faţa cu mult fond de ten; umbrele pentru pleoape nu vor fi niciodată negre! manichiura franţuzească nu mai este de mult modernă, a devenit deja clasică. Mai bine se va opta pentru o manichiură simplă în culori deschise, pe o lungime medie a patului unghiei (acesta va fi oval, nu pătrat); nu se vor contura buzele, decât în nuanţe foarte naturale; se vor folosi gene false doar în situatiile în care ochiul este obişnuit cu ele.
Articol prezentat prin amabilitatea Eva.ro
www.eva.ro